“ai citit cartea unguroaicei aceleia, Tina Zokoly desprece trebuie sa faci in momente de criza?
- nu. ce spune?
- prescrie o serie de exercitii.
- ce fel de exercitii? intreba Moses interesat.
- cel mai important consta in incercarea de a face fata propriei tale morti.
- si cum faci lucrul asta?
Asphalter incerca sa pastreze un ton obisnuit, conversational, descriptiv. Se vedea ca-i vine foarte greu sa vorbeasca despre asta. Si totusi, subiectul era irezistibil.
- pretinzi ca ai si murit, incepu Asphalter.
- ce era mai rau s-a si intamplat. nu-i asa?
Herzog isi intoarse capul pentru a auzi mai bine, a asculta mai atent. Cu mainile stranse in poala, cu umerii lasati de oboseala, cu picioarele trase mai aproape de corp. Camera plina de carti, mirosind a mucegai, cu lampa prinsa de una dintre lazi si frunzele fosnind in vara pe strada, il linisteau oarecum pe Herzog. Lucruri adevarate intr-o forma grotesca, se gandi el. Stia cum vine asta. Il compatimea pe Asphalter.
- lovitura a fost data. chinul s-a terminat, spunea Lucas. esti mort si trebuie sa stai intins ca un mort. cum e in cosciug? capitonat cu matase.
- aha. iti imaginezi totul. trebuie sa fie destul de greu. inteleg…ofta Moses.
- ai nevoie de oarecare exercitiu. trebuie sa simti si sa nu simti, sa fii si sa nu fii. esti prezent, si absent. si unul cate unul, oamenii din viata ta vin sa te vada. tatal, mama, pe cine ai iubit si pe cine ai urat.
- si apoi? Herzog, absorbit cu totul, il privea mai piezis ca oricand.
- si atunci te intrebi: ce ai sa le spui acum? ce simti pentru ei? nu le poti spune nimic altceva decat ceea ce gandesti cu adevarat. si nu le-o spui lor, pentru ca esti mort, ci doar tie. realitate si nu iluzii. adevarul si minciuna. s-a terminat.
- sa infrunti moartea. asta-i Heidegger. si ce se intampla?
- privind din cosciug in jurul meu, la inceput imi concentrez atentia asupra mortii mele si asupra relatiilor mele cu cei vii si apoi intervin si alte lucruri – de fiecare data.
- nu obosesti?
- nu, nu. de fiecare data vad aceleasi lucruri. Lucas rase nervos, chinuit. noi ne-am cunoscut cand tata avea pensiunea aceea de pe West Madison Street…
- da, ne vedeam la scoala.
- cand a venit Criza, a trebuit sa ne mutam si noi in acel vechi hotel. tata ne-a aranjat un apartament la ultimul etaj. Haymarket Theatre era aproape, la cativa pasi, iti amintesti?
- cabaretul? a, da, Luke. Chiuleam de la scoala ca sa vad numerele de striptease.
- ei bine, primul lucru, cand incep sa vad, e incendiul care a izbucnit in cladirea aceea. eram, acolo sus, prinsi intr-o capcana. fratele meu si cu mine i-am infasurat pe copiii mai mici in niste paturi si ne-am asezat aproape de ferestre. si apoi au venit pompierii si ne-au salvat. eu o tineam pe sora mea mai mica. pompierii ne-au luat unul cate unul si nea-u dat jos. ultima a a fost matusa mea, Rae. cantarea aproape o suta de kilograme. cand a dus-o pompierul i s-au ridicat poalele rochiei. omul era rosu la fata din cauza greutatii si incordarii. o fata mare de irlandez. si eu stateam jos si priveam cum fundul ei coboara tot mai mult, imensul ei dos si obrajii masivi, atat de palizi si diperati.
- si asta-i ce vezi tu cand o faci pe mortul? o matusica cu fundul mare salvata de la moarte?
- nu rade, spuse Asphalter, razand si el chinuit. asta-i unul din lucrurile pe care le vad. altul sunt fetele de la cabaretul din vecini – intre numerele pe care le executau n-aveau ce face. rula un fil cu Tom Mix. se plictiseau in cabinele lor. asa ca ieseau afara si jucau baseball. le placea sa joace. erau toate niste fete solide si robuste, hranite cu porumb, aveau nevoie sa se destinda. sedeam pe marginea trotuarului si ma uitam cum joaca.
- erau in costumele de scena?
- pudrate si rujate. coafate. si sanii le zvacneau cand aruncau sau prindeau mingea si alergau spre baza. jucau cu o minge moale….Moses, iti jur”
* Herzog, Saul bellow
)
)
